CONVOCARE

CONVOCARE

CENTENAR

CENTENAR

INFORMARE

INFORMARE

PLANIFICARE ADUNARI 2019

PLANIFICARE ADUNARI 2019

CONDUCERE

CONDUCERE

COMUNICAT PENSII

COMUNICAT PENSII

COMUNICAT NR.28

COMUNICAT NR.28

SOLICITARE

SOLICITARE

SOLICITARE

SOLICITARE

PROPUNERI

PROPUNERI

PROPUNERI

PROPUNERI

LOCAŢIA

LOCAŢIA

HARTA

HARTA

Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 25 iulie 2012

STATUTUL FILIALEI - EDIŢIE 2012

 STATUTUL
 FILIALEI SECTORULUI 5
 A ASOCIAŢIEI NAŢIONALE A CADRELOR MILITARE ÎN REZERVĂ ŞI ÎN RETRAGERE
 „ALEXANDRU IOAN CUZA”

  CAPITOLUL I
  PREVEDERI GENERALE

Art.1 - (1) Filiala Sectorului 5 din municipiul Bucureşti este persoană juridică română de drept privat, de utilitate publică, democratică, apolitică, nonprofit şi deschisă fără scop patrimonial, care cuprinde, de regulă, cadrele militare aflate în rezervă sau în retragere provenite din Ministerul Apărării Naţionale care domiciliază, de regulă, pe raza Sectorului 5;

(2) Filiala Sectorului 5 este parte componentă a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere (A.N.C.M.R.R.)* „Alexandru Ioan Cuza” , se află în coordonarea Biroului Permanent Central (B.P.C.)* şi îşi desfăşoară activitatea pe baza statutului propriu ;

(3) Filiala are sediul în incinta cazărmii Unităţii Militare 02406, pavilionul B din B-dul Iuliu Maniu Nr.13-15, , Sectorul 6, Bucureşti şi nu şi-l poate schimba la altă adresă decât cu aprobarea Adunării Generale;

(4) Durata de funcţionare a Filialei este nedeterminată, începând cu data înmatriculării sale în „Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor”.

Art.2 Deviza Filialei este „PATRIE-ONOARE-DEMNITATE!”.

Art.3 – (1) Filiala nu este angajată politic şi nu desfăşoară activităţi în favoarea/defavoarea vreunui partid sau organizaţie politică. Poate însă solicita sprijinul acestora în iniţierea, susţinerea sau promovarea unor legi şi acte normative ce vizează protecţia socială a cadrelor militare în rezervă sau în retragere şi, în consecinţă, să popularizeze iniţiativele respectivelor organisme.

(2) Orice discurs, manifestare sau afiş rasial, politic sau religios, cu ocazia activităţilor din Filială, este INTERZIS.

(3) Discriminarea de orice tip împotriva unei ţări, a unei persoane fizice sau a unor grupuri de persoane, având la bază etnia, sexul, limba, religia, orientarea politică sau orice alt motiv este STRICT INTERZISĂ.

Art.4 Scopul Filialei:

Reprezintă şi apără interesele şi drepturile cadrelor militare în rezervă sau în retragere, ale familiilor acestora, în relaţiile cu autorităţile şi instituţiile publice;

Art.5 Obiective:

(1) Acţionează în cadrul A.N.C.M.R.R. sau independent, atât pe plan local cât şi pe plan naţional (cu sprijinul instituţiilor abilitate), pentru îmbunătăţirea protecţiei sociale a cadrelor militare în rezervă sau în retragere, a familiilor lor, a statutului socioprofesional precum şi pentru apărarea onoarei şi demnităţii acestora;

(2) Reprezentarea şi acordarea de consultanţă membrilor Filialei în probleme privind drepturile şi obligaţiile cetăţeneşti (inclusiv asigurări sociale, drepturi la pensie şi altele) în faţa oricăror instanţe judecătoreşti, instituţii ale statului sau ale puterii centrale/locale;

(3) Dezvoltarea cultului pentru cinstirea trecutului poporului român, comemorarea personalităţilor naţionale şi militare, conservarea monumentelor/locurilor de cinstire a eroilor patriei, precum şi a cimitirelor militare sau a parcelelor nou constituite în cadrul cimitirelor civile;

(4) Apărarea valorilor fundamentale ale democraţiei, statul de drept, interesele naţionale ale membrilor în toate acţiunile, activităţile şi evenimentele culturale şi publice la care este parte, atât pe plan local cât şi naţional sau internaţional;

CAPITOLUL II
MEMBRII FILIALEI

Art.6 Filiala cuprinde: membri, membri de onoare şi susţinători (simpatizanţi).

(1) Membrii Filialei provin din rândul cadrelor militare în rezervă sau în retragere din Ministerul Apărării Naţionale, al soţiilor (soţilor) văduve(i) care solicită individual, în scris, calitatea de membru, recunosc şi se obligă să respecte Statutul Filialei. De asemenea pot deveni membri ai Filialei şi cadrele militare în rezervă sau în retragere din celelalte structuri ale Sistemului Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională la cererea acestora;

(2) Membri de onoare pot fi acei membri care s-au remarcat în îndeplinirea scopului şi obiectivelor precum şi în creşterea prestigiului Filialei. Titlul se acordă, odată cu înmânarea Diplomei şi a Carnetului de atestare de către Biroul Permanent al Filialei, cu respectarea criteriilor stabilite de B.P.C. Membrii de onoare pot lua parte, la activităţile din cadrul Filialei.

(3) Susţinători (simpatizanţi) sunt persoane fizice şi juridice care consimt să sprijine moral, material sau financiar activităţile Filialei. Persoanele care au această calitate nu sunt obligate să plătească cotizaţia de membru, dar potrivit dorinţei lor, pot achita o cotizaţie în cuantumul stabilit pentru cei de la aliniatul 1 din prezentul articol. Acest titlu se acordă de B.P.C. sau de Biroul Permanent al Filialei, odată cu înmânarea Carnetului de susţinător(simpatizant).

(4) Calitatea de membru sau membru de onoare al Filialei este personală şi inalienabilă şi se atestă cu legitimaţia-tip, eliberată de Filială, sub semnătura şi sigiliul preşedintelui.

Art.7 Obligaţii:

• Să respecte prevederile Statutului Filialei şi să îndeplinească hotărârile organelor de conducere ale Filialei şi Asociaţiei.

• Să militeze în toate împrejurările pentru întărirea Filialei şi Asociaţiei şi să ia atitudine fermă împotriva acţiunilor şi manifestărilor care aduc atingere sau prejudicii interesului naţional, statului de drept, sistemului democratic, prestigiului armatei şi rezerviştilor;

• Să acţioneze permanent pentru menţinerea şi ridicarea prestigiului membrilor Asociaţiei şi Filialei, pentru reprezentarea demnă în viaţa socială a cestora;

• Să nu se implice în activităţi care contravin demnităţii, onoarei şi normelor de comportare civică;

• Să nu acorde interviuri sau declaraţii prin mass-media în numele Asociaţiei şi Filialei, fără mandatul conducerii acestora;

• Să nu desfăşoare în cadrul Filialei activităţi cu caracter politic sau de racolare de membri pentru diferite partide sau organizaţii politice ori sindicale;

• Să participe activ la adunările/şedinţele şi activităţile organizate de Filială şi Asociaţie;

• Să achite cotizaţia potrivit reglementărilor stabilite şi să atragă noi membri în rândul Filialei.

Art.8 Drepturi:

• Să participe la activităţile organizate de conducerea Filialei;

• Să aleagă şi să fie aleşi în organele de conducere ale Filialei şi Asociaţiei;

• Să beneficieze de drepturi şi înlesniri stabilite prin actele normative în vigoare;

• Să fie avansaţi în gradele următoare potrivit prevederilor Statutului Cadrelor Militare şi a criteriilor aprobate de Ministerul Apărării Naţionale şi să li se confere ordine, medalii şi alte distincţii la propunerea Filialei şi a conducerii centrale a Asociaţiei;

• Să-şi exprime civilizat, individual şi în cadru organizat punctele de vedere şi propunerile privind modul în care Conducerea centrală şi cea a Filialei duc la îndeplinire prevederile Statutelor proprii, a obiectivelor şi măsurilor stabilite;

• Să fie informaţi oportun asupra demersurilor şi activităţilor organelor de conducere centrale ale A.N.C.M.R.R. şi Filialei, privind apărarea drepturilor lor;

• Să participe la adoptarea hotărârilor Filialei şi Asociaţiei şi să contribuie la îndeplinirea acestora;

• Să se adreseze în nume propriu conducerii Filialei, precum şi organelor de conducere centrale ale Asociaţiei pentru a fi sprijiniţi în rezolvarea unor probleme privind condiţiile de viaţă, asistenţă medicală şi obţinerea drepturilor care li se cuvin;

• Să devină membri ai Casei de Ajutor Reciproc a Cadrelor Militare în Rezervă sau în Retragere(C.A.R.-C.M.), ai unităţilor cu profil economic din cadrul Asociaţiei şi să beneficieze de facilităţile oferite de acestea;

• Să fie sprijinite familiile celor decedaţi pentru înhumarea în cimitirele militare (civile) şi în organizarea funeraliilor cu onoruri militare, potrivit reglementărilor în vigoare şi ritualului cultului religios de care a aparţinut decedatul.

Art.9 Membrii Filialei care sunt şi membri ai diferitelor partide politice nu pot face parte din organele de conducere ale acesteia. Membrii care deţin funcţii de conducere la nivelul Filialei sau Asociaţiei au obligaţia de a informa B.P. sau B.P.C. şi de a demisiona din funcţiile deţinute.

Art.10 – (1) Calitatea de membru poate fi retrasă doar prin hotărârea organelor care au acordat-o, în următoarele condiţii:

a) La cererea personală scrisă;

b) Pentru neplata cotizaţiei pe o durată mai mare de doi ani;

c) În cazul încălcării prevederilor statutare şi a devizei Filialei;

d) În cazul unei condamnări penale rămasă definitivă, pentru infracţiuni intenţionate;

e) În caz de deces.

(2) Scoaterea din evidenţă se va face, de regulă, în prezenţa celui în cauză şi numai în situaţie de refuz în lipsa acestuia.

(3) Persoana care consideră că încetarea calităţii de membru este nejustificată, poate contesta hotărârea la structura imediat superioară celei care a adoptat-o.

CAPITOLUL III
STRUCTURA ŞI ACTIVITATEA ORGANELOR DE CONDUCERE ALE FILIALEI

Art.11 – (1) Filiala este element structural de bază al A.N.C.M.R.R., constituită pe principiul administrativ-teritorial, persoană juridică, de interes public, care poate încheia, în nume propriu, acte juridice în condiţiile stabilite de Asociaţie. De asemenea, poate încheia acte juridice de dispoziţie, în numele şi pe seama Asociaţiei, numai pe baza hotărârii Consiliului Director.

(2) Personalitatea juridică s-a dobândit la 16.10.2008, dată la care Filiala a fost înscrisă în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor, ţinut la Grefa Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

Art.12 – (1) Filiala are dreptul să adopte hotărâri cu respectarea prevederilor statutare, să stabilească relaţii cu organizaţiile şi instituţiile administrative locale.

(2) Demersurile Filialei în probleme de interes general către instituţiile şi organizaţiile centrale, precum şi declaraţiile de principii dorite a fi difuzate prin mass-media, , se fac numai prin B.P.C.,de către purtătorul de cuvânt. În probleme de interes local, aceste acţiuni pot fi întreprinse de purtătorul de cuvânt al Filialei cu aprobarea Biroului Permanent.

(3) Membrii Filialei se pot adresa mass-media numai în nume propriu.

Art. 13 – (1) Organele de conducere ale Filialei sunt: Adunarea Generală, Comitetul şi Biroul Permanent.

(2) Pentru desfăşurarea activităţilor, în mod continuu şi operativ, la nivelul Filialei se constituie un aparat de lucru ale cărui atribuţii se stabilesc printr-un Regulament Intern care se aprobă de Biroul Permanent.

Art. 14 Organele de conducere ale Filialei, îşi desfăşoară activitatea şi adoptă hotărâri în mod democratic, pe baza votului exprimat.

Adunarea Generală a Filialei se consideră statutară dacă sunt prezenţi în majoritate cei prevăzuţi a participa conform normelor de reprezentare stabilite de Comitetul Filialei.

Hotărârile sunt valabile dacă au fost adoptate cu votul majorităţii celor prezenţi cu drept de vot (cu excepţia prevederilor art.43) şi sunt obligatorii pentru toţi membrii indiferent de poziţia personală exprimată verbal, în scris sau prin vot.

Art. 15 Adunarea Generală a Filialei este organul suprem de conducere, se convoacă anual şi ori de cite ori este nevoie şi are următoarele atribuţii:

1) Analizează activitatea Comitetului şi a Biroului Permanent de la ultima Adunare Generală şi propune măsurile corespunzătoare pentru îmbunătăţirea acesteia;

2) Stabileşte obiectivele şi sarcinile pentru următoarele 12 luni, aprobă bugetul anual de venituri şi cheltuieli şi descărcarea de gestiune a Comitetului Filialei, Biroului Permanent şi a personalului cu atribuţii financiar-contabile pentru execuţia financiară pe anul precedent;

3) Alege o dată la 4 ani, sau revocă, atunci când este cazul, prin vot deschis sau secret Preşedintele Filialei, Comitetul, delegaţii la Conferinţa Naţională şi Comisia de Cenzori;

4) Adunarea Generală poate completa/revoca componenţa Comitetului şi a Comisiei de cenzori atunci când situaţia o impune;

5) La cererea a cel puţin 50% din membrii Filialei, prin hotărârea Comitetului sau la recomandarea Biroului Permanent Central, poate fi convocată Adunarea Generală extraordinară cu atribuţii parţiale sau totale;

6) Poate aduce modificări Statutului, din proprie iniţiativă sau în funcţie de schimbările survenite în Statutul A.N.C.M.R.R.

Art. 16 Adunarea Generală a Filialei se constituie din membrii acesteia, potrivit normelor de reprezentare, după criteriile hotărâte de Comitetul Filialei, iar la lucrările acesteia pot participa, ca invitate, persoanele stabilite de Comitet.

Art. 17 Comitetul Filialei este organul de conducere în intervalul dintre Adunările Generale şi este validat de Conferinţa Naţională a A.N.C.M.R.R. Acesta se întruneşte semestrial sau ori de câte ori este necesar, şi este compus din 15 membri şi 4 membri supleanţi.

Art. 18 Comitetul are următoarele atribuţii:

1) La prima şedinţă după constituire, alege prin vot deschis sau secret (în funcţie de cum hotărăşte Comitetul) Biroul Permanent, prim-vicepreşedintele, vicepreşedintele şi secretarul executiv al Filialei. Preşedintele Filialei este şi preşedintele Comitetului precum şi al Biroului Permanent;

2) Analizează activitatea sa şi a Biroului Permanent, modul de administrare a patrimoniului şi fondurilor şi stabileşte măsuri corespunzătoare;

3) Avizează proiectul Bugetului anual de venituri şi cheltuieli şi bilanţul contabil, aducând amendamente atunci când situaţia o impune;

4) Îndrumă permanent şi analizează semestrial activitatea membrilor Filialei care fac parte din conducerea unităţilor de întrajutorare sau cu profil economic;

5) Atunci când este necesar, poate completa (înlocui), prin vot deschis, parte din membrii Comitetului, care vor fi confirmaţi de Adunarea Generală.

Art. 19 Biroul Permanent asigură conducerea curentă a Filialei, întrunindu-se lunar şi ori de câte ori este necesar. Este compus din 7 membri, în acest număr fiind incluşi preşedintele, prim-vicepreşedintele, vicepreşedintele, secretarul executiv, purtătorul de cuvânt al Filialei, precum şi alţi membri ai Comitetului.

Art. 20 Biroul Permanent are următoarele atribuţii:

1) Acţionează pentru îndeplinirea prevederilor Statutelor A.N.C.M.R.R. şi propriu, a hotărârilor organelor de conducere centrale şi ale celor proprii;

2) Primeşte membri şi simpatizanţi(susţinători) în Filială pe bază de adeziune (cerere), eliberează legitimaţii de membru, organizează ţinerea evidenţei acestora şi încasează taxa de înscriere şi cotizaţia stabilită;

3) Pregăteşte şi asigură desfăşurarea Adunărilor Generale în scopul informării membrilor Filialei privind hotărârile şi măsurile adoptate în cadrul Asociaţiei şi la nivelul Filialei, precum şi prin prezentarea unor expuneri cu caracter militar, social, economic, cultural, aniversări etc.;

4) Stabileşte obiectivele şi sarcinile Filialei pentru fiecare an calendaristic şi măsurile pentru realizarea lor;

5) Iniţiază acţiuni pentru realizarea scopului/obiectivelor Asociaţiei şi ale Filialei;

6) Organizează Adunările Generale şi şedinţele Comitetului, propune ordinea de zi, pregăteşte şi aprobă documentele necesare desfăşurării acestora;

7) Conduce activitatea aparatului de lucru al Filialei şi aprobă Regulamentul intern de funcţionare;

8) Aprobă deplasările în interesul Filialei în ţară şi/sau străinătate şi cheltuielile de delegare, cât şi membrii organelor de conducere care beneficiază de abonamente pe mijloacele de transport în comun;

9) Întocmeşte proiectul Bugetului anual de venituri şi cheltuieli, analizează execuţia acestora precum şi modul cum se administrează patrimoniul şi fondurile Filialei;

10) Analizează lunar situaţia primirilor de noi membri, ia măsuri pentru creşterea numărului acestora şi activizarea restanţierilor la plata cotizaţiei;

11) Informează B.P.C. asupra principalelor măsuri şi acţiuni întreprinse cât şi asupra rezultatelor obţinute pentru popularizarea lor în publicaţiile Asociaţiei;

12) Analizează şi apreciază activitatea membrilor Filialei şi trimite propuneri pentru înaintarea în grad, acordarea de ordine, medalii şi alte distincţii;

13) Reprezintă Filiala în relaţiile cu instituţiile civile şi militare din teritoriul sectorului 5, Bucureşti;

Art. 21 Preşedintele este reprezentantul legal al Filialei şi administratorul acesteia.

Are următoarele atribuţii:

1) asigură aducerea la îndeplinire a prevederilor hotărârilor Adunării Generale, Comitetului şi Biroului Permanent;

2) reprezintă şi angajează Filiala în relaţiile cu Asociaţia şi alte personae fizice sau juridice;

3) prezidează toate şedinţele Adunării Generale, Comitetului şi Biroului Permanent;

4) verifică aplicarea legislaţiei în vigoare, a statutului şi regulamentului intern de funcţionare în întreaga activitate a Filialei;

5) este autorizat să exercite orice atribuţii delegate de Adunarea Generală şi/sau Comitet, cu respectarea prevederilor statutare;

6) poate delega atribuţiile sale unor membri cu funcţii executive din cadrul Filialei;

7) dacă este absent, înlocuitorul său de drept va fi prim-vicepreşedintele sau vicepreşedintele.

Preşedintele poate fi reales. Adunarea Generală poate aproba organizarea alegerilor şi după împlinirea termenului de 4 ani.

Art. 22 Pentru alegerea în funcţiile de conducere la toate nivelele Filialei se pot propune mai multe candidaturi. Candidaţii propuşi trebuie să fie din toate categoriile de membri (generali, ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri, femei, bărbaţi) şi să aibă o vechime de cel puţin 1 an ca membru al Filialei (fac excepţie candidaţii dintre cadrele militare trecute recent în rezervă şi recomandate de B.P.C.sau de Comitetul Filialei).

Candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi exprimate este declarat ales iar rezultatul alegerilor este consemnat în procesul-verbal al Adunării Generale.

În toate cazurile unde votul este secret se alege o comisie pentru numărarea voturilor.

Art. 23 Dezbaterile şi confruntările de opinii în procesul de conducere şi în relaţiile din cadrul Filialei sau în afara acesteia se vor caracteriza prin politeţe militară şi respect reciproc.

Art. 24 Activitatea organelor de conducere ale Filialei trebuie să se caracterizeze prin legalitate, operativitate, obiectivitate, perseverenţă şi transparenţă, asigurându-se informarea membrilor asupra măsurilor luate şi a stadiului rezolvării acestora.

Art. 25 Îndeplinirea hotărârilor organelor centrale şi proprii, acţiunile ferme pentru stabilirea, celor mai eficiente măsuri de punere în aplicare a acestora, precum şi prezentarea, în mod deschis şi civilizat, a opiniilor şi propunerilor constituie fundamentul disciplinei Filialei.

CAPITOLUL IV
ACTIVITATEA FINANCIAR-CONTABILĂ

Art. 26 Activitatea financiar-contabilă a Filialei se desfăşoară în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare şi ale prezentului Statut.

Art. 27 Sursele de finanţare ale Filialei sunt:

1) Taxa de înscriere;

2) Cotizaţiile lunare depuse de membri(susţinători-simpatizanţi);

3) Dobânzile la sumele păstrate în bănci;

4) Contribuţii ale unor unităţi cu profil economic sau financiar;

5) Alocaţiile de la bugetul de stat sau bugetul local;

6) Donaţii sau sponsorizări;

7) Fonduri de la bugetul de stat pentru ajutoare materiale ce se acordă membrilor Filialei aflaţi în situaţii de dificultate;

8) 2% din impozitul pe venit, conform legii.

Art. 28 Cuantumul taxei de înscriere şi al contribuţiilor lunare se stabileşte conform normelor A.N.C.M.R.R. şi este obligatoriu pentru toţi membrii.

Art. 29 Suma încasată din cotizaţiile lunare şi taxa de înscriere se repartizează astfel: 75% se reţine de Filială, iar 25% se virează la fondul centralizat al Asociaţiei (trimestrial- până la 15 ale primei luni din trimestrul următor).

Art. 30 Mijloacele băneşti ale Filialei se păstrează în conturi bancare şi în casă, după efectuarea plăţilor, conform legii. Împreună cu bunurile de inventar, acestea constituie patrimoniul Filialei.

Art. 31 Filiala îşi desfăşoară activitatea financiar-contabilă pe baza bugetului de venituri şi cheltuieli întocmit anual, aprobat de Adunarea Generală la propunerea Biroului Permanent.

Art. 32 Situaţiile financiare anuale se vor întocmi şi depune la instituţiile abilitate potrivit legilor în vigoare.

Art. 33 Cheltuielile se efectuează în limita sumelor prevăzute în bugetul anual de venituri şi cheltuieli pe bază de acte justificative legale, cu viza compartimentului financiar-contabil şi cu aprobarea Preşedintelui Filialei.

Art. 34 Membrii organelor de conducere ale Filialei îşi desfăşoară activitatea pe bază de voluntariat. Aceştia pot beneficia periodic de stimulente în bani, obiecte şi diplome, de decontarea cheltuielilor de delegare pe timpul deplasării în interesul Filialei precum şi de decontarea abonamentelor la mijloacele de transport în comun.

Personalul care desfăşoară activităţi permanente şi nu este ales în organele de conducere beneficiază de drepturile prevăzute pentru personalul încadrat în muncă potrivit legislaţiei în vigoare şi în cuantumul stabilit de Biroul Permanent al Filialei.

Valoarea stimulentelor în bani şi obiecte precum şi cuantumul indemnizaţiilor se stabilesc anual de către Biroului Permanent al Filialei.

Art. 35 Întreaga activitate financiar-contabilă este îndrumată de Biroul Permanent Central prin Departamentul Financiar-Contabil al Asociaţiei.

CAPITOLUL V
COMISIA DE CENZORI

Art. 36 Îndrumarea şi controlul activităţii financiar-contabile se realizează de către Comisia de cenzori, aleasă pentru 4 ani în Adunarea Generală. Aceasta îşi desfăşoară activitatea conform legislaţiei în domeniu.

Persoanele care vor fi alese în acest organ trebuie să fie membri ai Filialei, să posede, pe cât posibil, studii economice ori juridice şi să fi lucrat, de regulă, în funcţii cu acest profil.

Art. 37 Comisia de cenzori a Filialei este compusă din 3 membri. Comisia îşi alege prin vot deschis un preşedinte. Până la 100 de membri se alege un singur cenzor.

Art. 38 Membrii comisiei de cenzori nu sunt membri ai Comitetului Filialei; aceştia fiind aleşi/revocaţi de Adunarea Generală.

Art. 39 Preşedintele Comisiei de Cenzori participă, fără drept de vot, la şedinţele Biroului Permanent şi Comitetului Filialei, ceilalţi membri pot participa doar ca invitaţi.

Art. 40 Atribuţiile principale ale Comisiei de Cenzori sunt:

1) Verifică gestiunea financiar-contabilă, gospodărirea fondurilor fixe şi a mijloacelor circulante, a portofoliului de efecte, casa şi registrele de evidenţă contabilă şi informează Biroul Permanent, trimestrial şi ori de câte ori situaţia o impune, iar rezultatul se consemnează într-un proces-verbal care se va analiza în şedinţele Comitetului şi Biroului Permanent ale Filialei;

2) Cenzorii sunt obligaţi să supravegheze gestiunea Filialei, să controleze dacă bilanţul contabil este corect întocmit, în concordanţă cu balanţa de verificare, cu reglementările în vigoare şi dacă evaluarea patrimoniului Filialei este făcută conform legislaţiei;

3) Verifică sursele veniturilor şi destinaţiile cheltuielilor, precum şi modul de utilizare şi justificare a acestora;

4) La încheierea exerciţiului financiar verifică şi controlează exactitatea inventarierii, a documentelor referitoare la fondurile Filialei şi bilanţul contabil;

5) Verifică situaţia debitorilor şi creditorilor şi propune măsuri de stingere a litigiilor;

6) Verifică sesizările în scris cu privire la activitatea financiar-contabilă a Filialei şi propune modalitaţile de rezolvare conform legislaţiei;

7) Este interzis cenzorilor să comunice membrilor în particular sau terţilor datele referitoare la operaţiunile Filialei, constatate cu ocazia exercitării mandatului lor;

8) Prezintă raport de activitate la Adunarea Generală a Filialei şi în şedinţele Comitetului şi propune măsuri pentru îmbunătăţirea muncii.

CAPITOLUL VI
DISPOZIŢII FINALE

Art. 41 Prevederile prezentului Statut sunt obligatorii pentru toţi membrii Filialei.

Art. 42 Ziua Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă sau în Retragere este pe 31 Mai, data reânfiinţării sale în anul 1990.

Art. 43 Adunarea Generală a Filialei poate hotărî, cu acordul Biroului Permanent Central, dizolvarea ori restructurarea Filialei prin votul deschis a cel puţin două treimi din numărul participanţilor.

În caz de abateri grave de la prevederile Statutului sau pentru nevoi de îmbunătăţire a unor structuri teritoriale, dizolvarea ori restructurarea Filialei poate fi hotărâtă şi de Consiliul Director cu votul deschis a cel puţin două treimi din numărul membrilor acestuia.

În aceste situaţii destinaţia patrimoniului Filialei rămas se va hotărâ potrivit legislaţiei în vigoare.

În toate cazurile de dizolvare prevăzute la aliniatele 1 şi 2 hotărârile adoptate se depun la instanţele competente.

Art. 44 Pe data intrării în vigoare a prezentului Statut orice dispoziţie contrară prevederilor acestuia se abrogă.



Prezentul Statut întocmit în deplină concordanţă cu prevederile Statutului A.N.M.C.R.R., ediţie 2009, a fost adoptat în Adunarea Generală a Filialei din data de 3 aprilie 2012 şi redactat, astăzi 05.04.2012, în 5 exemplare, toate cu valoare de original.







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu